Zeci de containere și mai multe puncte gospodărești din municipiul Iași au fost distruse de incendii de la începutul anului 2026.

Salubris estimează că pagubele depășesc 130.000 de lei, fără TVA. Compania a depus plângeri la Poliție, iar în urma verificărilor o persoană a fost identificată și este vizată într-un dosar penal.

Șapte puncte gospodărești, distruse de incendii

Bilanțul transmis de Salubris arată că, de la începutul anului și până în prezent, șapte puncte gospodărești din Iași au fost distruse prin incendiere.

Valoarea platformelor afectate este estimată la aproape 80.000 de lei, fără TVA.

„Pe parcursul anului 2026, până în prezent, la nivelul municipiului Iași au fost distruse prin incendiere un număr de șapte puncte gospodărești, reprezentând platforme cu o valoare totală estimată de 79.841,50 lei (fără TVA)”, a declarat Cătălin Neculau, directorul Salubris Iași.

Pagubele nu se limitează însă la infrastructura punctelor de colectare. Un număr important de containere au fost, la rândul lor, distruse.

„La acest total se adaugă valoarea de 50.350 lei (fără TVA), reprezentând nu mai puțin de 59 de containere distruse prin incendiere”, a precizat Cătălin Neculau.

Astfel, valoarea totală a pagubelor comunicate de Salubris ajunge la 130.191,50 lei, fără TVA.

Poliția a identificat o persoană

În urma incidentelor, societatea de salubritate a sesizat autoritățile. Potrivit directorului Salubris, cercetările au dus până acum la identificarea unei persoane, fiind deschis un dosar penal.

„În urma plângerilor care au fost făcute la poliție, a fost identificată o persoană pentru care s-a constituit dosar penal”, a declarat directorul companiei.

Acesta a atras atenția și asupra consecințelor pe care le riscă persoanele găsite vinovate.

„Reamintim că pedeapsa pentru persoanele care se fac vinovate de distrugere este de la doi la șapte ani”, a adăugat Cătălin Neculau.

Incendiile de deșeuri, din nou în atenție la Iași

Problema incendiilor asociate deșeurilor a revenit în atenția publică în ultimele zile, după intervenția de amploare a pompierilor la depozitul de la Țuțora, administrat de Salubris.

Cele două situații nu trebuie însă confundate. În cazul incendiului de la Țuțora, conducerea societății a indicat drept cauză probabilă autoaprinderea deșeurilor pe fondul temperaturilor ridicate, și nu o incendiere intenționată.

În ceea ce privește containerele și punctele gospodărești din municipiu, Salubris vorbește explicit despre distrugeri prin incendiere, care au generat în primele luni ale anului pagube de peste 130.000 de lei.

Citește și: Iașul rămâne fără apă caldă timp de șase zile. Lucrări importante la sistemul centralizat de termoficare

Citește și: Deșeuri abandonate lângă containere, la Iași. Salubris trage un semnal de alarmă