Atacul cu cuțitul de la o școală din Bistrița, unde o profesoară și un elev au fost răniți de un adolescent, readuce în atenție rolul familiei și influența mediului digital asupra copiilor. Dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași, atrage atenția asupra importanței educației digitale și a regulilor de utilizare a telefoanelor și a rețelelor sociale.
Medicul spune că părinții au un rol important în formarea comportamentului copiilor și că accesul permanent la platformele online nu este benefic. Totodată, acesta avertizează asupra atracției pe care o pot avea mesajele extremiste asupra adolescenților și subliniază importanța educației și a capacității de a înțelege informațiile citite.
„Părinții au un rol important în educația digitală a copiilor”
Dr. Ovidiu Alexinschi spune că obiceiurile părinților pot influența comportamentul copiilor, inclusiv în ceea ce privește folosirea telefoanelor mobile. Potrivit medicului, educația digitală începe în familie, iar adulții trebuie să fie atenți la propriul comportament.
„Sigur, părinții joacă un rol foarte important, nu doar pentru cei șapte ani de acasă. Este important mediul în care copilul crește. Dacă părinții stau mereu cu telefonul în mână, la fel va face și copilul. E vorba despre sănătate digitală”, a declarat medicul pentru Vorbește Iașul.
Specialistul consideră că soluția nu este interzicerea accesului la tehnologie, ci stabilirea unor reguli clare. Instrumentele digitale pot fi folosite în scop educațional, iar timpul petrecut online pentru divertisment ar trebui limitat.
„Nu vorbim despre restricționare, nu există dovezi că aceasta ajută. Vorbim de regulile de utilizare, reguli benefice. Aceste instrumente digitale trebuie să fie utilizate în zona de educație”, a explicat Ovidiu Alexinschi.
Medicul a vorbit și despre timpul alocat jocurilor online și comentariilor pe rețelele sociale, pe care îl consideră potrivit pentru una sau două ore în zilele de weekend.
Mesajele extremiste pot atrage adolescenții
În declarația sa, psihiatrul atrage atenția și asupra mesajelor extremiste, despre care spune că au devenit un fenomen întâlnit în mai multe țări, nu doar în România.
„Partea de extremism este seducătoare, vedem acest lucru în mai multe țări, nu doar în România. Vorbim deja despre un trend care are strânsă legătură cu educația, calitatea informației și capacitatea de a înțelege ceea ce adolescenții citesc”, a declarat medicul.
Afirmațiile vin în contextul atacului produs luni, 19 octombrie, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev de clasa a VII-a a atacat cu un cuțit o profesoară și a rănit un alt elev, care ar fi intervenit pentru a o ajuta.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, cele două persoane rănite au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Mai mulți elevi au avut nevoie de sprijin după ce au prezentat stări de panică și agitație.
Ancheta continuă
Polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 în jurul orei 08:40. Elevul a fost imobilizat și preluat de polițiști, iar autoritățile au început cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.
Anchetatorii au analizat și mesajele apărute pe rețelele sociale înainte de atac. Inspectorul școlar general din Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie, a vorbit public despre posibile tendințe de radicalizare, însă stabilirea motivelor și a tuturor circumstanțelor faptei ține de anchetă.