Raliul Iașului pregătește o premieră pentru ediția din 2027: o parte a competiției va trece Prutul, iar o probă specială va fi organizată la Chișinău.
Anunțul a fost făcut de Norris Măgeanu, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), în contextul ediției din acest an, programată în perioada 4–6 septembrie 2026. Până atunci, Iașul se pregătește pentru trei zile de motorsport, cu 52 de echipaje și 102 sportivi la start, dar și cu tradiționala Superspecială de la Râpa Galbenă, unul dintre momentele care atrag anual un public numeros.
Raliul Iașului trece Prutul în 2027
Marea noutate privește însă ediția de anul viitor. Conducerea FRAS a anunțat că au început deja discuțiile pentru organizarea unei probe speciale în capitala Republicii Moldova. Dacă planul va fi concretizat, Raliul Iașului va deveni o competiție desfășurată pe teritoriul a două țări, iar organizatorii vorbesc despre o „înfrățire prin sport” între Iași și Chișinău.
Norris Măgeanu, președintele FRAS, a prezentat anunțul drept unul dintre momentele importante pentru viitorul competiției.
„Este etapa care îmbină cel mai frumos rigurozitatea, viteza și adrenalina cu tradiția și dragostea pentru cultură. Îmbunarea acestor aspecte se întâmplă doar la Iași.
Pentru noi, cei care venim din această zonă sportivă, este ceva unic. Este o ediție specială, o ediție a cifrelor, a momentelor extraordinare. Sunt 52 de echipaje, 102 sportivi, sunt sute de voluntari, de oameni care vor fi prezenți aici. Sunt peste 1000 de reprezentanți ai echipelor tehnice, e o adevărată caravană prezentă aici.
Este cel mai potrivit moment să anunțăm că, pentru anul viitor, Raliul Iașului va avea o probă specială la Chișinău. O parte din competiția noastră va merge peste Prut, vom face o înfrățire prin sport. Am discutat deja primele aspecte. Astfel, anunțăm un moment extraordinar pentru 2027”, a declarat Norris Măgeanu, președintele FRAS.
Mihai Chirica: „Toamna începe cu Raliul Iașului”
Ediția din acest an se desfășoară între 4 și 6 septembrie și aduce din nou în oraș și pe probele din județ o adevărată caravană a motorsportului românesc.
Primarul Mihai Chirica susține că evenimentul a devenit deja unul dintre reperele începutului de toamnă la Iași și estimează că zeci de mii de oameni vor urmări competiția.
„Așa cum ne-am obișnuit să spunem, toamna începe cu Raliul Iașului. Ultimul weekend înainte de începerea școlii înseamnă Raliul Iașului.
E o bucurie pentru orașul nostru să organizeze acest eveniment. Zeci de mii de ieșeni vin să se bucure de acest eveniment. Adună oameni din toată țara, din Europa, din alte continente. Raliul Iașului adună prieteni.
Va fi spectacol, foarte multă adrenalină, cel mai bun câștigă de fiecare dată”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.
Superspeciala de la Râpa Galbenă, unul dintre punctele de atracție
Organizatorii pun accent și în acest an pe siguranța spectatorilor. Unul dintre momentele așteptate este Superspeciala de la Râpa Galbenă, unde publicul va putea urmări mașinile de concurs într-un decor urban spectaculos.
Dan Codreanu, managerul organizatoric al Raliului Iașului, le-a cerut spectatorilor să respecte indicațiile oamenilor aflați pe traseu:
„Le mulțumesc autorităților pentru susținerea pe care am avut-o în decursul celor 14 ani. Toată comunitatea locală se implică în acest eveniment. Există tot interesul ca raliul să fie foarte bine organizat, să evităm evenimentele neplăcute.
Invităm publicul să respecte instrucțiunile echipajelor prezente pe traseu. La Superspeciala de la Râpa Galbenă vor vedea un spectacol frumos, fără evenimente, asta ne dorim cel mai mult”, a declarat Dan Codreanu, manager organizatoric.