Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, consideră că infrastructura sportivă de performanță și cea destinată distracției reprezintă două dintre principalele lipsuri ale orașului. Edilul susține că aceste probleme au fost evidențiate atât de studiile administrației locale, cât și de analizele Oxford Economics.
În acest context, Mihai Chirica a vorbit și despre viitorul Sălii „Regina Maria”, un proiect despre care spune că nu va fi abandonat.
Sala „Regina Maria” rămâne o prioritate pentru municipalitate
Primarul a anunțat că două persoane au fost desemnate să urmărească procedurile pentru realizarea investiției. Totodată, edilul a făcut referire la poziția Iașului în clasamentele internaționale, considerând că orașul are potențial, dar și domenii în care trebuie să recupereze.
„Am delegat două persoane care se ocupă de derularea procedurii de execuție pentru Sala «Regina Maria». Vreau să reiau acest subiect, pentru a nuanța cât mai mult că este o investiție în derulare, pe care nu o abandonăm.
În urma studiilor pe care le-am făcut și noi, infrastructura sportivă de performanță și infrastructura de distracție reprezintă două din lipsurile importante ale orașului nostru, menționate și în ultimele studii făcute de către Oxford Economics.
Iașul a rămas printre singurele două orașe din România care fac parte din topul primelor 500 de orașe ale lumii. Cred că 500 găsim doar în niște state mai asiatice. Deci, suntem în topul care contează”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.
Edilul a invocat și evaluările Oxford Economics. Organizația realizează anual Global Cities Index, un clasament al celor mai importante 1.000 de orașe din lume, analizate în funcție de economie, capital uman, calitatea vieții, mediu și guvernanță.