Ieșenii așteaptă, de ani de zile, să vadă noul Spital Regional de Urgență, care să ducă orașul în top când vine vorba despre serviciile medicale oferite pacienților.

Prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași, a vorbit despre acest subiect și a explicat de ce această unitate medicală este extrem de importantă pentru întreagă regiune. 

Cât de important este SRU pentru regiunea Moldovei

Medicul a punctat faptul că Spitalul Regional de Urgență va reuni toate specialitățile și va putea oferi tratamente complexe, pentru pacienții care au nevoie.

„Deocamdată, Spitalul Regional este înlocuit de o unitate funcțională care are ca coordonator Spitalul «Sf. Spiridon». Se construiește, pentru mine e un vis din primul an de rezidențiat. E nevoie de un astfel de spital.

Vorbim de aproximativ 850 de paturi, de un concept diferit față de ceea ce există acum. Nu mai este clinica pentru o anumită specialitate și șeful de clinică sub care este toată echipa. Vorbim de niște centre. Centru dedicate mamei și copilului, centru care se va ocupa de zona de cap.

Pentru prima dată se va lucra împreună. Nu va fi un spital doar pentru traumă, va fi pentru urgențe, în general. Ne gândim la pacienții care au nevoie de toate specialitățile. În Iași ar trebui să tai omul pe bucățele, să îl trimiți la toate spitalele”, a declarat prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.

„Tinerii așteaptă acest spital”

Prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu a declarat că Iașul are specialiști care să acopere posturile din noul Spital Regional de Urgență. Totodată, coordonatorul UPU-SMURD a ținut să menționeze că Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași este conectată la acest proiect, fiind „un partener important”.

„(Are Iașul personal pentru acest nou spital?) UMF este un partener important în acest proiect. S-a implicat în formarea personalului, participă la toate deciziile care se iau în această zonă.

Sunt tineri care așteaptă acest spital, vor să lucreze împreună, într-o locație nouă. E greu de lucrat într-un spital precum «Sf. Spiridon» în 2026”, a mai declarat prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu.