Iașul apare în clasamentele internaționale privind siguranța urbană drept unul dintre orașele în care locuitorii se pot simți în siguranță. Dar cât de relevantă mai este o astfel de poziție atunci când discuția se mută de la infracționalitatea stradală la pericolele cu care se întâlnesc copiii și adolescenții?

Un medic psihiatru din Iași atrage atenția că siguranța unui oraș nu înseamnă doar riscul de a fi victima unei infracțiuni. Drogurile, alcoolul, jocurile de noroc și anturajele pot crea un mediu periculos pentru adolescenți, iar o parte dintre aceste probleme rămân invizibile chiar și pentru părinți.

Iașul apare în clasamente drept un oraș sigur. Dar ce înseamnă „sigur”?

În clasamentul Numbeo, Iașul ocupa locul 88 într-un top mondial privind siguranța, alături de alte mari orașe din România aflate în primele 100.

Clasamentele de acest tip trebuie însă privite cu atenție. Numbeo utilizează inclusiv percepțiile utilizatorilor, iar indicatorul general de siguranță nu măsoară în mod specific riscurile la care sunt expuși copiii. Tocmai aici apare diferența semnalată de specialiști.

Un oraș în care oamenii declară că se simt în siguranță pe stradă poate avea, în același timp, probleme legate de consumul de droguri, alcool sau jocuri de noroc în rândul tinerilor.

Medicul primar psihiatru ieșean Ovidiu Alexinschi, coordonator al programelor NoAddict, spune că acești factori pot schimba inclusiv climatul unei comunități.

„Contează foarte mult problematica legată de consum de alcool, droguri sau jocuri de noroc. Acestea schimbă microclimatul într-o localitate. Când există multe săli de jocuri, baruri pe stradă, acest lucru are un impact mare asupra populației, mai ales asupra tinerilor.

Putem vorbim mai ales de consumul de droguri, care viciază climatul dintr-un oraș. Datele problemei se schimbă cu totul, pot apărea persoane cu manifestări agresive, pot influența și alte persoane”, a precizat dr. Ovidiu Alexinschi, pentru Vorbește Iașul.

„Mulți părinți nici nu știu ce fac copiii lor”

Problema devine cu atât mai complicată în cazul adolescenților. Iașul este un oraș universitar, cu o viață de noapte dezvoltată și numeroase spații de divertisment.

Existența acestora nu reprezintă, în sine, un pericol, însă medicul atrage atenția asupra mediului care se poate forma în jurul unor asemenea locuri și asupra accesului tinerilor la comportamente cu potențial de dependență.

„În orașele mari există și nu există siguranță. Nimeni nu știe ce se întâmplă în spatele geamurilor foliate ale sălilor de jocuri de noroc, care au început să dispară.

Mulți părinți nici nu știu ce fac copiii lor, care își petrec timpul cu grupurile, cu prietenii. Mulți dintre ei ajung în aceste săli de jocuri. În jurul acestor locații se consumă alcool, diverse substanțe”, mai spune medicul ieșean.

Educația poate deveni principala formă de protecție

În opinia medicului, una dintre soluții este pregătirea copiilor înainte ca aceștia să intre în contact cu asemenea tentații.

„Educația, informarea și modul în care se pregătește structura educațională a unui tânăr, pentru a nu cădea în plasa aceasta seducătoare, plină de promisiuni și câștiguri. În realitate, lucrurile merg într-o singură direcție: profitul celor care dețin astfel de locuri”, adaugă Ovidiu Alexinschi.