E forfotă, dar e liniște în centrul Iașului. Capitala Moldovei a intrat de joi dimineață, 8 octombrie, în atmosfera celui mai mare pelerinaj ortodox din România. De la primele ore ale zilei, mii de credincioși s-au îndreptat spre Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria.
Pelerinajul a început oficial la ora 6:30, când cele două racle au fost purtate în procesiune în jurul Catedralei Mitropolitane. La ora 7:00, acestea au fost așezate în baldachinul special amenajat în curtea Ansamblului Mitropolitan, unde vor rămâne în zilele următoare.
Mii de oameni au așteptat încă din timpul nopții
Primele imagini ale pelerinajului din acest an au apărut încă înainte de răsărit. Credincioși veniți din mai multe zone ale țării au așteptat peste noapte pentru a se putea închina printre primii la racla Sfintei Parascheva.
După Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, programat la ora 6:00, a început procesiunea tradițională.
În fruntea soborului de preoți s-a aflat Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Moaștele Sfintei Parascheva și cele ale Sfântului Paisie au fost purtate în jurul Catedralei și apoi așezate spre închinare în baldachin.
Anul acesta, pelerinii care ajung la Iași se pot închina la două racle. Alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se află moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, aduse miercuri seară, 7 octombrie, de la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț.
Este unul dintre elementele speciale ale pelerinajului din 2026, Sfântul Cuvios Paisie fiind unul dintre duhovnicii români canonizați recent de Biserica Ortodoxă Română.
Rând uriaș în centrul Iașului
Numărul pelerinilor a crescut rapid în cursul dimineții. La ora 9:00, capătul rândului ajunsese deja până pe strada Iancu Bacalu, în zona stâlpului 49.
Pentru prima dată, cei care vor să vină la Mitropolie pot verifica online unde se află capătul rândului înainte să plece spre centrul orașului.
Doxologia și Mitropolia Moldovei și Bucovinei au pus la dispoziție un sistem prin Google Maps care indică în timp real poziția ultimilor pelerini aflați la coadă. Informația este actualizată cu sprijinul voluntarilor implicați în organizarea Hramului.
Organizatorii au pus la dispoziție și două numere de telefon pentru informații și sprijin: 0757.579.100 și 0757.033.466, disponibile pe întreaga perioadă 8–15 octombrie.
În teren sunt implicați anul acesta aproximativ 1.500 de voluntari. Aceștia îi ajută pe pelerini de-a lungul rândului, oferă informații și distribuie apă, ceai și Ghidul Pelerinului. Alți voluntari se ocupă de menținerea ordinii în Catedrală și de alte puncte din Ansamblul Mitropolitan.

Pelerinajul continuă până pe 15 octombrie. Peste 300.000 de oameni sunt așteptați la Iași
Prima zi este doar începutul unei săptămâni în care centrul Iașului va deveni punct de întâlnire pentru credincioși din întreaga țară și din străinătate.
Organizatorii estimează că peste 300.000 de persoane vor ajunge la Iași pe durata manifestărilor dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva. Cele două racle vor rămâne în baldachinul din curtea Mitropoliei atât timp cât fluxul mare de pelerini va necesita acest lucru, revenirea în Catedrală fiind estimată pentru începutul zilei de 15 octombrie.
Programul continuă și joi după-amiază. Între orele 16:00 și 18:00 sunt programate Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva în Catedrala Mitropolitană.
Unul dintre cele mai importante momente va avea loc duminică, 11 octombrie, când este programată tradiționala procesiune „Calea Sfinților”. Punctul culminant va fi însă miercuri, 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.
FOTO/VIDEO: Cristian Hitruc/Vorbește Iașul