Primarul Iașului, Mihai Chirica, acuză existența unei „duble măsuri” în distribuirea banilor pentru marile investiții publice și susține că proiectele Iașului nu beneficiază de aceeași atenție din partea autorităților centrale precum cele din alte zone ale țării.

Edilul a dat exemplul Oradei și spune că argumentul deficitului bugetar este invocat atunci când vine vorba despre investiții la Iași. În același timp, Chirica anunță că municipalitatea nu abandonează proiectul noului stadion și va încerca din nou să obțină finanțare.

Chirica spune că Iașul a cerut în repetate rânduri sprijin de la Guvern

Cele două mari proiecte de infrastructură sportivă ale Iașului, noul stadion și Sala Polivalentă, continuă să fie subiect de dispută în privința finanțării.

Mihai Chirica susține că experiența ultimului deceniu i-a arătat că administrația locală nu se poate baza exclusiv pe sprijinul venit de la București. Primarul consideră că fondurile publice nu sunt distribuite întotdeauna în funcție de necesitățile comunităților.

„Eu am înțeles un singur lucru din cei zece ani de carieră: dacă nu îți iei soarta în propriile tale mâini, e cam greu să poți face ceva. România e polarizată, toată repartiția fondurilor publice se face mai mult pe simpatii politice și mai puțin pe necesitățile acestei națiuni”, a declarat Mihai Chirica pentru Aktual24.

Edilul afirmă că a solicitat în repetate rânduri Guvernului să acorde o atenție mai mare Iașului și întregii regiuni.

În opinia sa, construirea unei arene și a unei săli polivalente moderne nu trebuie privită ca o investiție destinată exclusiv municipiului, ci ca una care ar putea deservi o zonă mult mai mare.

„Iașul tot a insistat pe lângă Guvernul României. Eu am insistat de prea multe ori să dea atenție acestei regiuni. Sala Polivalentă și stadionul nu le facem pentru primar. Le facem pentru una dintre cele mai populate regiuni ale României. Cea mai tânără populație din țară se află aici”, a afirmat primarul.

Noul stadion rămâne pe masa Primăriei. „Vom insista din nou pentru finanțare”

Proiectul unei noi arene la Iași este discutat de ani de zile, însă până acum nu s-a ajuns la începerea construcției.

Chirica spune că municipalitatea continuă pregătirea proiectului și vorbește acum despre dezvoltarea unui complex sportiv cu caracter regional.

„Stadionul a trecut prin fază de autorizare, ne-am dus spre o altă expertiză, pe o fază de modelare a unui complex sportiv care va deveni regional. Vom insista din nou pentru a găsi finanțare”, a declarat edilul.

Primarul leagă necesitatea unor asemenea investiții și de numărul mare de tineri din Iași și din regiunea Moldovei.

„Investițiile care vizează tânăra generație se duc în alte părți. Nu spun că trebuie să moară capra vecinului”, a completat acesta.

Declarațiile indică faptul că Primăria nu intenționează să renunțe la proiectul stadionului, însă problema esențială rămâne identificarea sursei de finanțare.

Chirica dă exemplul Oradei: „Se aplică dubla măsură”

Primarul Iașului și-a înăsprit discursul atunci când a vorbit despre restricțiile bugetare și despre argumentele folosite pentru limitarea investițiilor publice.

Chirica susține că disciplina bugetară nu ar fi aplicată în același mod în toate regiunile și a indicat direct Oradea drept termen de comparație.

„În politica deficitului bugetar se aplică dubla măsură. Se creează deficit bugetar dacă se investește în Iași, dar nu se ajunge la deficit bugetar dacă se investește în Oradea. Să nu-mi fie cu păcat”, a declarat Mihai Chirica.

Citește și: EXCLUSIV. Mihai Chirica, despre „războiul” echipelor de fotbal din Iași. Pe cine vede în Liga 1: „La momentul potrivit, despărțim apele”

Citește și: Iașul când? Suceava pregătește cel mai mare stadion din Moldova, în timp ce proiectul noii arene ieșene a dispărut din prim-plan