Una dintre clădirile cunoscute ale Iașului își schimbă proprietarul, într-o tranzacție imobiliară de ordinul milioanelor de euro.

Schimbarea vine cu efecte pentru firmele care își desfășoară activitatea în imobil.

Clădirea din Podu Roș și-a schimbat proprietarul

Clădirea emblematică în care funcționează sediul central al Băncii Comerciale Române (BCR) din Iași, situată la intersecția străzilor Palat și Sfântul Lazăr, a fost vândută, potrivit informațiilor publicate de Ziarul de Iași. Numele noului proprietar nu este cunoscut deocamdată.

Imobilul are un regim de înălțime S+P+9 etaje, a fost construit în 1994 și are o suprafață totală de aproape 5.000 de metri pătrați.

Vânzarea nu reprezintă însă o surpriză completă. În 2024, BCR inclusese deja clădirea în portofoliul proprietăților scoase la vânzare, iar prețul de pornire anunțat atunci era de 4,5 milioane de euro.

Chiriașii au fost notificați să elibereze spațiile

Potrivit informațiilor publicate de „Ziarul de Iași”, imobilul este ocupat atât de BCR, cât și de alți chiriași. Aceștia ar fi fost deja notificați că trebuie să elibereze spațiile.

Situația este cu atât mai interesantă cu cât, în momentul scoaterii la vânzare, BCR preciza că urma să păstreze o parte din spațiile din clădire printr-un contract de închiriere cu viitorul proprietar. Oferta de vânzare prevedea atunci și existența unor contracte de închiriere pentru alte spații.

Tranzacția este susținută și de situația din Cartea Funciară. Documentele imobilului indică faptul că înregistrările sunt blocate până la 18 septembrie 2026, în urma unei cereri depuse de un notar.

O clădire importantă, amplasată pe teren concesionat

Imobilul de pe strada Palat nr. 11 se află pe un teren intravilan de aproximativ 2.094 de metri pătrați. Cea mai mare parte a terenului aparține domeniului privat al Municipiului Iași, iar clădirea are o situație particulară privind dreptul de concesiune.

Zona în care se află imobilul are, de asemenea, o importanță istorică. Potrivit documentelor menționate de „Ziarul de Iași”, aceasta face parte dintr-o zonă cu patrimoniu arheologic, inclusă în Lista Monumentelor Istorice sub denumirea „Centru Istoric și Curtea Domnească”.

Vânzarea sediului din Podu Roș se înscrie în strategia BCR de reducere și optimizare a portofoliului de proprietăți. Potrivit raportului semestrial al băncii, strategia este în desfășurare din 2019, iar numai în primele șase luni ale anului 2026 BCR a vândut cinci proprietăți, clădiri și terenuri, cu o valoare netă cumulată de 28,74 milioane de lei, aproximativ 5,5 milioane de euro.