Un tragic accident rutier a avut loc în cursul zilei de miercuri, 9 septembrie 2026, în județul Iași, localitatea Lețcani, unde un autoturism marca Volkswager Jetta s-a izbit violent de un camion. 

Reporterii Vorbește Iașul au aflat mai multe detalii cutremurătoare despre bărbatul în vârstă de 45 de ani, care și-a pierdut viața în urma acestui accident.

Bărbatul de 45 de ani s-ar fi sinucis

Imediat după producerea accidentului, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale și de poliție, dar șoferul în vârstă de 45 de ani nu a mai putut fi salvat, în ciuda eforturilor făcute de doctori.

Reporterii Vorbește Iașul au aflat detalii incredibile despre ceea ce s-a întâmplat la Lețcani, în cursul zilei de miercuri, 9 septembrie.

Conform informațiilor oferite de colegii victimei, se pare că nu a fost vorba despre un accident, ci despre un plan bine pus la punct de către șofer. Acesta traversa o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere emoțional și ar fi hotărât să își pună capăt zilelor.

De ce ar fi luat bărbatul această decizie

Bărbatul lucra la o firmă din Iași, iar colegii lui susțin că acesta avea probleme în familie. Soția l-ar fi părăsit, plecând de acasă împreună cu copiii. Acest lucru l-ar fi afectat vizibil pe S. A, care a lipsit mai multe zile de la serviciu și care și-ar fi anunțat chiar și colegii că are de gând să își pună capăt zilelor.

„Cred că s-a băgat intenționat. Pe el l-a părăsit soția, a plecat cu copiii. A intrat în depresie și a început să consume alcool. Ieri și alaltăieri nu a fost la muncă. Toată săptămâna trecută le-a spus colegilor că el se bagă într-un camion. Nu pare o coincidență... În weekend a fost la o bere cu băieții și le-a zis iar că vrea să se sinucidă”, au relatat colegii bărbatului, pentru Vorbește Iașul.