Apar noi informații în cazul accidentului mortal produs pe DN 28, în zona Lețcani, unde un bărbat de 45 de ani și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea s-a izbit de un camion.

Înainte de tragedie, bărbatul i-ar fi transmis fiului său un mesaj cu puternică încărcătură emoțională. Informațiile apărute ulterior accidentului ridică noi întrebări asupra împrejurărilor în care s-a produs impactul, însă cauza exactă a tragediei trebuie stabilită de anchetatori.

Mesajul transmis fiului înainte de tragedie

Conform informațiilor oferite de sursele Vorbește Iașul, bărbatul i-ar fi trimis fiului său un mesaj în care își lua rămas-bun și îi transmitea că îl iubește. Totodată, îi cerea copilului în vârstă de doar 12 ani să îl ierte pentru ceea ce urma să facă.

„Din ce am aflat, a anunțat pe toată lumea că vrea să se sinucidă. A lăsat un mesaj pentru fiul lui. Băiatul are 12 ani. I-a spus să nu fie supărat pe el pentru ceea ce urmează să facă, să îl ierte și să îl înțeleagă. E o tragedie.

El și-a anunțat colegii că are de gând să își pună capăt zilelor, chiar în weekend, cu câteva zile înainte. Probabil că nimeni nu l-a luat în serios”, a povestit un apropiat al victimei, pentru Vorbește Iașul.

De menționat este că acest element poate avea o importanță majoră pentru anchetă, însă, în lipsa unei concluzii oficiale a polițiștilor sau procurorilor, nu se poate afirma cu certitudine că accidentul a fost provocat intenționat.

Tragedia s-a produs pe DN 28, în afara localității Lețcani. Din primele verificări ale polițiștilor, autoturismul condus de bărbatul de 45 de ani, care se deplasa dinspre Lețcani către Podu Iloaiei, a intrat în coliziune cu un camion condus de un bărbat de 56 de ani, care circula din sens opus.

Impactul a fost extrem de violent. Autoturismul a ajuns sub camion, iar vehiculul de mare tonaj s-a răsturnat. Pentru șoferul mașinii nu s-a mai putut face nimic, medicii constatând decesul.

Șoferul camionului a ajuns la spital

Conducătorul camionului a fost rănit și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

În urma accidentului, traficul pe DN 28 a fost serios afectat, circulația desfășurându-se temporar alternativ, sub coordonarea polițiștilor.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările urmând să stabilească mecanismul exact al accidentului.