Proiectul noii Săli Polivalente din Iași, despre care se vorbește de ani de zile fără ca lucrările să înceapă, primește un nou semnal de la București.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, susține că investiția nu este blocată și că documentația necesară a fost refăcută, astfel încât Primăria să poată relua procedura de achiziție. Pentru ca șantierul să avanseze va fi nevoie însă și de o nouă decizie guvernamentală privind indicatorii și finanțarea.
Cseke Attila: „Nu suntem într-un blocaj”
Declarația a fost făcută de ministrul Dezvoltării în cadrul unei conferințe de presă organizate cu ocazia reuniunii Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România.
Potrivit lui Cseke Attila, Sala Polivalentă din Iași este o investiție care a fost aprobată la nivel guvernamental, iar problemele au apărut în etapa achiziției publice.
„Nu suntem într-un blocaj”, a declarat ministrul, precizând că Ministerul Dezvoltării ține legătura aproape zilnic cu primarul Mihai Chirica în ceea ce privește această investiție.
Documentația ar fi fost între timp refăcută, iar următorul pas este lansarea unei noi proceduri de achiziție de către municipalitatea ieșeană.
Cseke Attila a avertizat însă că simpla reluare a licitației nu este suficientă. După semnarea contractului de execuție, Guvernul va trebui să reaprobare indicatorii tehnico-economici actualizați și să includă partea de finanțare națională necesară proiectului.
„Chiar cred că este un proiect frumos”, a mai spus ministrul Dezvoltării despre viitoarea arenă ieșeană.
Proiectul a ajuns la circa 680 de milioane de lei
Noua Sală Polivalentă este una dintre marile investiții promise Iașului în ultimii ani. Proiectul a trecut însă prin mai multe etape fără să ajungă efectiv la începerea construcției.
În februarie 2026, Consiliul Local a aprobat actualizarea valorii proiectului, costurile crescând de la aproximativ 476 de milioane de lei la circa 680 de milioane de lei, o majorare de aproape 50%.
Licitația lansată în 2024 de Compania Națională de Investiții nu a dus la atribuirea contractului. Oferta depusă a fost declarată neconformă, iar procedura a fost anulată. Ulterior, proiectul a fost afectat și de restricțiile bugetare aplicate investițiilor noi derulate prin programele CNI.
Municipalitatea a încercat apoi să găsească o variantă prin care proiectul să nu rămână complet înghețat.
În aprilie 2026, Consiliul Local Iași a aprobat oficial cofinanțarea cu 25% din valoarea totală estimată a lucrărilor de construcții-montaj pentru obiectivul „Construire Sală Polivalentă Municipiul Iași”. Hotărârea a fost adoptată cu 27 de voturi pentru.
Primarul Mihai Chirica anunțase anterior intenția municipalității de a porni investiția folosind partea de cofinanțare locală, urmând ca ulterior proiectul să fie continuat cu sprijinul Guvernului.
De la „suspendare până în 2028” la promisiunea reluării proiectului
Situația rămâne însă complicată. OUG 52/2025 a suspendat până la 1 ianuarie 2028 realizarea unor obiective noi prin Subprogramul „Săli de sport” al Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, inclusiv în situațiile în care indicatorii tehnico-economici fuseseră aprobați, dar achiziția nu fusese finalizată. Sala Polivalentă din Iași se afla într-o asemenea situație după anularea procedurii de achiziție.
Noua arenă este gândită drept unul dintre cele mai importante obiective sportive ale Iașului, într-un oraș care continuă să utilizeze actuala Sală Polivalentă, construită în urmă cu mai multe decenii și depășită ca dimensiuni și facilități pentru competițiile moderne.